Premierul Leancă în dizgraţia consilierilor Preşedintelui Băsescu

După afirmaţiile şi aprecierile acţiunilor şi declaraţiilor Preşedintelui Băsescu din noiembrie-decembrie 2013, Premierul moldovean Iurie Leancă a nimerit în colimatorul consilierilor Preşedintelui Băsescu chiar în ajunul vizitei sale din 23 decembrie 2013 în România. Iulian Chifu, consilierul Preşedintelui Băsescu, şi unul dintre cei mai buni cunoscători ai realităţilor din Republica Moldova s-a remarcat la 21 decembrie printr-o postare pe Facebook, în care afirma:

Şi, după întîlnirea Premierului Leancă la Bucureşti cu Premierul Ponta, consilierul Preşedintelui Băsescu a insistat:

Remarcabilă istorie, în care un consilier al unui şef de stat îi dă în obraz unui prim-ministru al altui stat, chiar dacă statele sunt frăţeşti. Probabil, este vorba despre un exces de zel a unui expert apreciat. Se întîmplă şi astfel de cazuri, numai că lucrurile au ieşit nu tocmai în favoarea şefului consilierului.

În primul rînd, Premierul Leancă nu s-a amestecat în politica dîmboviţeană. Dimpotrivă, Preşedintele României a făcut o declaraţie ce vizează ţara pe care o guvernează, iar el, la solicitarea unui jurnalist, a trebuie să-şi împărtăşească atitudinea faţă de această declaraţie. Dacă exprimarea atitudinii faţă de o declaraţie privind eventuala dispariţie a ţării pe care o guvernează este amestec în politica dîmbiviţeană, atunci cum se numeşte declaraţia propriu-zisă, care a provocat reacţia respectivă? Probabil, am putea admite că se numeşte amestec în politica bîcoveană. Contează care amestec a fost primar şi care a reprezentat doar o reacţie la impulsul iritant. Dacă îi aşa, atunci se pare că intervenţia dlui consilier nu este în favoarea şefului său.

În al doilea rînd, Premierul Leancă nicidecum nu putea “să piardă ocazia să tacă”, fiindcă a fost întrebat de un ziarist să răspundă la întrebările generate de acţiunile şi declaraţiile, oarecum neaşteptate, ale Preşedintelui Băsescu. Ar fi fost curios dacă Premierul Leancă i-ar fi răspuns jurnalistului, în emisie directă, că regretă întrebarea privind declaraţia Preşedintelui Băsescu, fiindcă fiind întrebat pierde ocazia să tacă. Probabil, Premierul Leancă totuşi s-a grăbit cu răspunsul. Putea desfăşura ideea Preşedintele Băsescu privind “unirea cu Republica Moldova”, spunînd un adevăr evident — Republica Moldova nu are resurse pentru alipirea României. Această presupunere nu este lipsită de sens, întrucît este mai simplu pentru România să părăsească UE şi NATO, decît pentru Republica Moldova să se alipească la acest spaţiu. Cel puţin realizarea acestei variante depinde doar de voinţa României şi Republicii Moldova, nu şi de voinţa ţărilor membre ale UE şi NATO. Dacă este vorba despre cea de a două variantă, atunci Preşedintele Băsescu ar fi trebuit, înaintea anunţului despre proiectul domniei sale, să discute cu reprezentanţii clasei politice de la Chişinău, inclusiv cu Premierul Leancă. Dacă şi-a permis să-i ia pe toţi prin surprindere, atunci de ce se mai revoltă prin intermediul consilierilor? De fapt, Preşedintele Băsescu s-ar putea revolta pentru că prin afirmaţia consilierul domniei sale a fost evocat episodul neplăcut pentru România, cînd Preşedintelui Franţei, Jacque Chirac, în 2003, declarase că România “a pierdut ocazia să tacă”, atunci cînd şi-a manifestat inopinat din punctul de vedere al UE suportul pentru operaţiunea SUA în Iraq. Este adevărat că wording-ul tras la indigo al consilierului Chifu de pe declaraţie lui Chirac este o demonstraţie că consilierii Preşedintelui Băsescu asimilează “valorile europene” şi chiar le propagă în “zona gri” a Europei.

În al treilea rînd, cum ar trebui să judecăm corect despre faptul dacă Premierul Leancă are caracter sau nu are? Probabil, totuşi are caracter puternic, dacă la o întrebare directă a unui jurnalist din Republica Moldova privind atitudinea faţă de declaraţia Preşedintelui Băsescu referitoare la ţara pe care o guvernează a răspuns direct, fără ocolişuri — declaraţia Preşedintelui Băsescu îi creează probleme. Mai mult, Premierul Leancă a dat dovadă de caracter şi atunci cînd a răspuns la o altă întrebare directă privind vizita privată, din 29 noiembrie, a dlui Băsescu la Chişinău pentru a fi primul care anunţă rezultatele summit-ului UE de la Vilnius, unde Republica Moldova a parafat acordul de asociere cu UE. În acest sens, Premierul Leancă a declarat:

De ce dovadă mai e nevoie pentru a demonstra că are caracter, dacă atunci cînd nu-i place ceva spune aşa cum este?

În al patrulea rînd, ce ar putea crede Premierul Leancă despre consilierul Preşedintelui Băsescu, care se întreabă retoric dacă cineva l-ar fi

Chiar şi după o astfel de întrebare, chipurile sugestivă, tocmai pentru că este diplomat, Premierul Leancă nu ar spune că consilierului Preşedintelui Băsescu, expert în relaţiile cu Republica Moldova, s-a descalificat. Dar ar putea spune că dl Iulian Chifu a comis un mare păcat. Oricine se consideră expert în probleme referitoare la Republica Moldova ştie că, fiind ministru al Afacerilor Externe, Iurie Leancă a pledat la toate cele patru ministeriale ale OSCE la care a participat retragerea prezenţei militare ruse din Transnistria, este un lucru uşor de verificat. Devenind prim-ministru, Iurie Leancă a făcut acelaşi lucru, numai că la un nivel mai înalt. Şi acest fapt poate fi uşor verificat, chiar în presa română:

În al cincilea rînd, cu certitudine, modalitatea în care a reacţionat Premierul Leancă îi va prinde bine în campania electorală. Deşi, se pare că tocmai Preşedintele Băsescu şi anturajul domniei sale sunt mai mult cu gîndul la campania electorală, mai exact la cîteva campanii electorale din 2014. Cum altfel s-ar explica faptul că în ajunul unui an electoral şi exact cu un an înaintea expirării celui de al doilea mandat prezidenţial, Preşedintele Băsescu şi-a schimbat, pe neprins de veste, punctul de vedere asupra destinului Republicii Moldova. Mai puţin de un an şi jumătate în urmă, Preşedintele Băsescu, fiind întrebat de corespondentul “Vocii Rusiei”

a răspuns hotărît:

Nu era oare în drept Premierul Leancă să admită că Preşedintele Băsescu, asistat de consilieri experţi în relaţiile cu Republica Moldova, nu este un politician consecvent? Şi atunci, ce altceva decît un calcul electoral l-a făcut pe Preşedintele Băsescu să-şi schimbe punctual de vedere?

În al şaselea rind, Iulian Chifu face referinţă la Partidul Popular European (PPE) la care ar fi afiliat Premierului Leancă, deopotrivă cu Preşedintele Băsescu. Să fi uitat oare dl Chifu că Preşedintele Băsescu s-a despărţit de PD-L încă în martie 2013? Sau referindu-se la PPE consilierul prezidenţial a relevat un traseism în curs de realizare, nedevelopat încă, al Preşedintelui Băsescu? Foarte probabil. Angajarea într-un proiect politic, pe un traseu electoral nou, trebuie fundamentată. Fundamentarea se face pornind de la rezultate unui sondaj de opinie care ar releva că

Cine se poate opune unui proiect politic despre care se afirmă că este susţinut de 70% din cetăţeni? Şi oare nu asta îl face să fie un nou proiect de ţară? S-ar putea, dar ne amintim că cetăţenii României au avut ocazia să voteze un candidat simbol al unirii — Mircea Druc, care la prezidenţialele din 27 septembrie 1992 a acumulat doar 2,75% din voturi. Nu poate fi contestat faptul că preferinţele cetăţenilor pot evolua în 20 de ani, dar e dificil să te debarasezi de scepticism cînd în loc de evoluţii te ciocneşti de salturi dramatice, de la 3% la 70%, mai ales că în primul caz este vorba despre un scrutin, iar în al doilea caz de un sondaj numai bun pentru fundamentarea unui proiect politic. Uimirea are rădăcini într-o realitate care ţine cont de faptul că în aceşti 20 de ani în România, practic, nu a existat vreun partid unionist sau nici un politician de rang înalt care ar fi promovat ideea unionismului. Chiar Preşedintele Băsescu, doar acum un an şi jumătate considera că România şi Republica Moldova trebuie să rămână două state independente. În schimb, în Republica Moldova a existat în permanenţă un curent unionist, aşa răzleţit cum a fost, care a însumat la parlamentarele din 1990 aproximativ 30% din mandatele de deputaţi. Ulterior, în şapte cicluri electorale partidele unioniste au acumulat aproximativ 15–20% din voturi. Iar la ultimele alegeri din 2010, singurul partid parlamentar, cvazi-unionist — Partidul Liberal, a făcut abstracţie de unionism, acumulînd 10% din voturi. Există şi explicaţii pertinente pentru aceasta. Vom face referinţă la părerile unor experţi români în domeniul politic şi sociologic pentru a evita suspiciunile. În articolul “Băsescu Nu doreşte unirea României cu Republica Moldova şi bine face”, Petru Clej, fost jurnalist la BBC, afirmă că:

Şi toate aceste lucruri sunt foarte bine cunoscute de Preşedintele Băsescu şi de anturajul domniei sale. Deci, nu este întîmplător că Preşedintele Băsescu îi asigură pe toţi că:

Adică, unirea se va face cîndva, cumva. Dar pînă atunci, după expirarea mandatului, Preşedintele Băsescu şi anturajul său trebuie cumva să supravieţuiască în politică. În acest sens, nu există vreo metodă mai riscantă, dar şi mai eficientă, decît apelarea la sentimentele patriotice, invocînd, europeneşte, că “sînge apă nu se face”.

În concluzie, s-ar putea spune că anunţarea proiectului unionist de către Preşedintele Băsescu va face viaţa politică din România şi Republica Moldova mult mai interesantă şi mai veselă. Fără îndoială, existenţa unui proiect unionist va mări numărul aderenţilor şi susţinătorilor acestei idei, dar puţin probabil în proporţiile necesare pentru realizarea proiectului. În schimb, unele scopuri electorale în politica românească ar putea fi atinse. Din păcate, este puţin probabil ca în Republica Moldova să se consolideze curentul unionist răzleţit. După înrudirea (europenească) a Preşedintelui Băsescu cu Dorin Chirtoacă este evident că acesta din urmă va rămîne favoritul basarabean al autorului proiectului unionist. Aşa că celelalte formaţiuni unioniste vor trebui să se mulţumească nu doar cu maxima “sângele apă nu se face”, ci să şi mai conştientizeze că sîngele se face mai consistent prin intermediul relaţiilor de rubedenie. Ne-am deprins cu tot felul de paradoxuri, vom continua să le înmulţim. Astfel, în timp ce vice-preşedintele PL, Dorin Chirtoacă, va fi purtătorul flamurii unioniste din Republica Moldova, preşedintele PL, Mihai Ghimpu, va continua să afirme că “unionismul nu aduce voturi”. Pe de altă parte, inamicii ideii unioniste, avertizaţi de existenţa unui proiect în acest sens, vor întreprinde probabil tot ce le stă în puteri, apelînd la suportul unor forţe externe, care le depăşesc mult pe cele ale României. Şi nu doar pentru a zădărnici proiectul unionist, ci chiar pentru a obţine garanţii referitoare la imposibilitatea realizării acestui proiect. Primul lucru pe care îl vor face va fi să convingă cetăţenii moldoveni că integrarea europeană echivalează cu unirea. Pentru cine nu a înţeles sau nici nu vrut să înţeleagă, se poate invoca faptul că tocmai din aceste considerente Premierul Leancă afirma că declaraţiile Preşedintelui Băsescu creează probleme cruciale Republicii Moldova. Dar, ceea ce s-a întîmplat, s-a întîmplat deja. Dacă proiectul Preşedintelui Băsescu va primi suportul real în interiorul României şi Republicii Moldova, dar şi susţinere internaţională, atunci toţi laurii vor fi ai domniei sale. Poate UE va susţine iniţiativa unionistă a Preşedintelui Băsescu în cadrul Sinergiei la Marea Neagră, cine ştie? Dar dacă se va realiza varianta pesimistă, atunci consilierii Preşedintelui Băsescu vor trebui să-şi pună cenuşă pe creştete. Asta fiindcă orice proiect lansat cu responsabilitate trebuie să aibă trei lucruri: premise temeinice pentru lansare, o evoluţie previzibilă şi consecinţe benefice. Dacă nu, atunci se vor căuta explicaţii, vinovaţii şi ţapii ispăşitori. Din experienţa Republicii Moldova din ultimul sfert de veac ştim şi suntem deprinşi că din toate variantele posibile, de obicei, se realizează cele mai proaste. Păcat de sorţile oamenilor.