Referendumul ca “ancoră a statalităţii”

foto: gagauz.md

Referendumurile desfăşurate pe 2 februarie 2014 în Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia au mai multe semnificaţii. Pentru liderii autonomiei găgăuze referendumurile constituie “o ancoră a statalităţii moldoveneşti”, subminate de “pericolul românesc”, pe motiv că integrarea europeană ar camufla politica latentă de unire a Republici Moldova cu România. Pentru autorităţile centrale ale Republicii Moldova referendumurile reprezintă o încălcare a legislaţiei în vigoare, care subminează construcţia statală. În acest sens, autorităţile centrale au întreprins măsuri preventive. După ce, la 27 noiembrie 2013, Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) a adoptat cele două hotărîri referitoare la:

desfăşurarea referendumului legislativ privind realizarea dreptului Găgăuziei la autodeterminare externă în eventualitatea schimbării statutului Republicii Moldova de stat independent;
desfăşurarea referendumului consultativ referitor la vectorul politicii externe.

Oficiul Teritorial Comrat al Cancelariei de Stat a sesizat instanţa de judecată. La 5 decembrie 2013 Curtea a dispus suspendarea actelor administrative respective, iar la 3 ianuarie 2014 le-a anulat. În pofida deciziei judecătoreşti, administraţia de la Comrat a continuat pregătirile pentru desfăşurarea referendumurilor. Aceştia au invocat că decizia judecătorească nu este definitivă în virtutea dreptului la apel, de care vor face uz în ultima zi a termenului prescris de cel mult 30 de zile, adică pe 3 februarie 2014 — a doua zi după desfăşurarea referendumurilor. Recurgerea la acest gen de şiretlicuri de asemenea a fost calificată drept o sfidare a normelor de drept. În consecinţă, la 9 ianuarie 2014, Procuratura Generală a dispus începerea urmăririi penale pe faptul samavolniciei (art.352 alin.(3) Cod penal) comise în procesul organizării referendumurilor. Decizia Procuraturii Generale de a deschide dosar penal pe fapt şi nu pe numele iniţiatorilor referendumului a urmărit două scopuri cu caracter paliativ:

a se asigura că chiar şi în eventualitatea desfăşurării referendumurilor rezultatele acestora nu vor fi validate de către instanţa de judecată, fiind declarate ilegale;
evitarea escaladării tensiunilor dintre regiune şi centru, păstrarea posibilităţilor de dialog pentru depăşirea prin negocieri a conflictului.

Conducerea Găgăuziei nu s-a lăsat impresionată de această abordare, lucru care a transpărut după vizita de la 22 ianuarie 2014 a reprezentanţilor conducerii de vîrf a Republicii Moldova la Comrat. Dimpotrivă, în ajunul referendumurilor, la 1 februarie 2014, APG şi-a reconfirmat printr-o hotărîre nouă determinarea de a desfăşura referendumurile invocate, acuzînd decizia anterioară a Curţii de ilegalitate a referendumurilor drept una de natură politică şi nu juridică.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a Republici Moldova a refuzat să coopereze cu autorităţile regionale în procesul desfăşurarii referendumurilor, inclusiv pe motiv că referendumurile se desfăşoare pentru soluţionarea unor probleme concrete şi nu ipotetice, care depăşesc competenţele instituţiilor ce le iniţiază. Oricum, referendumurile au avut loc fiindcă de dragul menţinerii stabilităţii politice la un nivel acceptabil de în ajunul semnării Acordului de Asociere cu UE autorităţile moldovene s-au abţinut de la orice fel de intervenţii pentru zădărnicirea acestora. Consecinţele imediate ale referendumurilor sunt: tensionarea relaţiilor dintre autonomie şi puterea centrală; consolidarea temporară a elitei politice regionale pe fundalul scindării celei naţionale; scindarea polului de atracţie pentru cetăţenii care pledează integrarea eurasiatică a ţării.

Motivaţiile pentru desfăşurarea referendumurilor sunt complexe. Cea mai populară versiune este, ca de obicei, cea de ordin geopolitic — incitarea destabilizatoare din partea unor cercuri din Rusia care şi-ar dori împiedicarea semnării Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană (UE). Versiunea în cauză se bazează pe anumite fapte — finanţarea desfăşurării referendumurilor de către oameni de afaceri din Federaţia Rusă şi reflectarea pătimaşă a evenimentelor legate de referendum de către principalele instituţii media din Rusia. În acest context se invocă cazul Ucrainei.

Pe lîngă această versiune, există cauze interne, verificabile, pentru înţelegerea motivelor consensuale a elitei găgăuze pentru desfăşurarea referendumurilor:

în perioada de după alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG), desfăşurate în septembrie 2012, elita găgăuză s-a aflat într-un conflict acut, generat de modalitatea de constituire a organelor de conducere a APG, dar în special de relaţiile dintre noua majoritate a APG şi Executivul autonomiei. Ajungerea la un numitor comun în privinţa referendumurilor a permis consolidarea temporară a elitei găgăuze;
anul 2014 este unui electoral în autonomie. În luna decembrie ar trebui să se desfăşoare alegeri ordinare pentru funcţia de guvernator. Experienţa alegerilor anterioare a revelat principalii aspiranţi la funcţia de guvernator şi partidele politice naţionale pe care le reprezintă — Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) şi Partidul Democrat din Moldova (PDM);
anul 2014 este unul electoral la nivel naţional, urmînd să se desfăşoare alegeri parlamentare, menite să consfinţească parcursul european al Republicii Moldova sau, dimpotrivă, să schimbe direcţie spre integrarea eurasiatică. Cum actualului guvernator al Găgăuziei, Mihail Formuzal, îi expiră cel de al doilea mandat exact în perioada alegerilor parlamentare, este normal, în calitatea sa de lider al Partidului Regiunilor (PR), să-şi creeze o nişă electorală pe segmentul susţinătorilor integrării eurasiatice, controlat de PCRM.

Referendumul ca mijloc de consolidare a elitei regionale

Evenimentele legate de desfăşurarea referendumurilor au doi protagonişti: Mihail Formuzal, guvernatorul autonomiei şi Ivan Burgudji, deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG). Ceilalţi actori politici, în special Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) şi Partidul Socialiştilor din Moldova (PSM), au roluri secundare, de susţinere a iniţiativelor deranjante pentru puterea centrală.

Intenţia de desfăşurare a unui referendum legislativ privind statutul amînat al autonomiei găgăuze persistă de ani buni. Autorul şi promotorul neobosit al acestei idei este deputatul APG, Ivan Burgudji, care îşi argumentează pledoaria prin necesitatea siguranţei că Găgăuzia nu va fi luată prin surprindere în eventualitatea unirii Republicii Moldova cu România, “aşa cum s-a întîmplat în 1918”. Anterior, în mod constant, aceste intenţii au fost declinate de către conducerea autonomiei găgăuze ca fiind generatoare de tensiuni între Chişinău şi Comrat. Însă în iunie 2013 insistenţa deputatului Burgudji a avut efect, propunerea fiind examinată şi acceptată de APG. Ceva mai tîrziu, în iulie 2013, Ivan Burgudji, în calitate de şef al direcţiei juridice a APG, a promovat iniţiativa fracţiunii PCRM privind organizarea unui referendum regional referitor la vectorul politicii externe a Republicii Moldova, pe motiv că Chişinăul nu consultă Comratul în probleme de acest gen. În luna august, la îndemnul lui Burgudji au fost organizate întruniri ale cetăţenilor în localităţile din Găgăuzia pentru a colecta cel puţin 5000 de semnături în vederea organizării referendumului privind independenţa amînată a Găgăuziei. Tot din iniţiativa deputatului Ivan Burgudji APG a adoptat la 4 octombrie 2013 o legea locală, care interzice predarea limbii române şi a istorie românilor în Găgăuzia, pe motiv că “legea supremă a Republici Moldova consacră denumirea de limbă moldovenească pentru limba oficială a ţării, care se numeşte Republica Moldova şi nu altfel”. Prin acest comportament Ivan Burgudji îşi creează în mod conştient imaginea luptătorului fidel al cauzei poporului găgăuz, care a avut de suferit de pe urma “ocupaţiei româneşti” şi care datorează Rusiei salvarea.

Celălalt protagonist, guvernatorul Mihail Formuzal, şi-a cultivat cu migală imaginea de lider regional precaut, adept a soluţiilor de compromis rezonabil în relaţiile dintre Comrat şi Chişinău. Începînd cu luna martie 2013, Formuzal s-a văzut nevoit să răspundă atacurilor oponenţilor săi politici de la Comrat care, din iniţiativa aceluiaşi Ivan Burgudji, au întreprins un şir de tentative de a-l demite din funcţie pe motiv de delapidări de fonduri publice şi abuz în serviciu. Ultima tentativă a fost aproape de izbîndă şi a avut loc în noiembrie 2013, cu doar o săptămînă înaintea adoptării hotărîrilor APG privind referendumurile. După aparenţe, Formuzal a acceptat să intre în jocurile legate de organizarea referendumurilor, preluînd chiar iniţiativa în susţinerea acestora, pentru a declina continuarea tentativelor de a-l demite. Supravieţuind în funcţia de guvernator, din care urmează să se lanseze în cursa electorală parlamentară de la sfîrşitul anului 2014, deja îşi pregăteşte noua platformă politică în calitate de promotor testat, real, al integrării eurasiatice. Astfel, datorită unui curs de evenimente, elita găgăuză a ajuns la o decizie de compromis în vedere desfăşurării concomitente a trei referendumuri. Preţul consolidării temporale a elitei locale este antagonizarea relaţiilor cu centrul, cu toate consecinţele negative care pot urma.

Referendumul ca precursor al alegerilor pentru funcţia de guvernator

Se consideră drept axiomă că cele mai sensibile probleme pentru locuitorii Găgăuziei sunt legate de atitudinea absolut pozitivă faţă de Rusia şi negativă faţă de România, implicit Europa. Încercările de a adecva cumva aceste atitudini sunt practic inutile. De aceea, modalitatea în care au fost formulate întrebările pentru referendumuri nu putea să nu asigure o prezenţă înaltă la urnele de vot cu un rezultat absolut previzibil. În consecinţă, reprezentanţii elitei găgăuze, dacă vor să se menţină pe linia de plutire în politica regională, nu pot în principiu să exprime public o alte păreri, decît cele exprimate în cadrul referendumurilor.

Într-un an electoral pentru alegerile ordinare ale guvernatorului, preconizate pentru decembrie 2014, este o manifestare de ritual susţinerea unor iniţiative de genul celor supuse referendumurilor. Din această cauză deputaţii APG din partea tuturor partidelor — PDM, PLDM, PCRM, probabil, nu-şi puteau permite un alt comportament, decît cel pe care l-au demonstrat. Din acest punct de vedere, nu este de mirare atitudinea destul de indulgentă a PDM şi PLDM faţă de proprii membri, deputaţi în APG. Faptul că post factum, după desfăşurarea referendumirilor, s-au declanşat ameninţări publice de a lua măsuri împotriva renegaţilor partinici nu trebui să inducă în eroare. De fapt, ţapul ispăşitor pentru desfăşurarea referendumurilor a fost demult identificat — PCRM, fracţiunea care a înaintat prima iniţiativă de desfăşurarea a referendumurilor declarate ilegale de către autorităţile centrale.

Pentru funcţia de guvernator vor candida, cel mai probabil, reprezentantul PDM, Nicolai Dudoglo, şi reprezentantul PCRM, Irina Vlah. Dudoglo este primar al municipiului Comrat şi formal nu are nicio atribuţie la organizarea referendumurilor, deşi majoritatea absolută în APG este deţinută anume de membrii PDM, care au şi asigurat adoptarea deciziilor privind desfăşurarea referendumurilor. Irina Vlah este deputat în Paramentul Republici Moldova şi a fost un susţinător declarat al desfăşurării referendumurilor. Cu certitudine, vor fi şi alţi candidaţi, însă cei menţionaţi şi-au testat potenţialul acum patru ani, acumulînd aproximativ cîte o treime din voturile alegătorilor. Actualul guvernator, Mihail Formuzal, nu are “moştenitori” politici în Găgăuzia, însă suportul lui pentru un candidat sau altul va fi crucial în lupta celor doi. De fapt, este evident că Mihail Formuzal va susţine candidatura PCRM, întrucît fracţiunea acestuia l-a salvat de la demiterea iniţiată de fracţiunea PDM, în noiembrie 2013. Astfel, PCRM şi-a ispăşit vina pentru cele 8 dosare penale deschise împotriva lui Formuzal în perioada guvernării PCRM, cînd Formuzal aspira la funcţia de guvernator, confruntînd candidatul PCRM.

Cele menţionate vin să sugereze că foarte curînd unanimitatea din cadrul elitei găgăuze se va disipa, iar lupta pentru fotoliu de guvernator va oferi încă foarte multe surprize. Susţinerea consolidată a referendumurilor a echilibrat doar condiţiile de start pentru aspiranţi.

Referendumul a scindat polul de atracţie pentru susţinătorii integrării eurasiatice

Polarizarea drastică din ultimii ani a opţiunilor cetăţenilor moldoveni pe criteriul integraţionist european vs. eurasiatic s-a concentrat preponderent în jurul Coaliţiei Pro-Europene (CPE) şi a PCRM. Referendumurile din Găgăuzia are potenţialul de a distruge monopolul PCRM asupra opţiunii eurasiatice, transformîndu-l pe Mihail Formuzal, mai exact Partidul Regiunilor a cărui lider este, într-un centru alternativ de atracţie pentru cei ce pledează pentru integrarea eurasiatică. Spre de osebire de PCRM, care a declarat “revoluţia de catifea” fără finalitate, Formuzal s-a angajat în desfăşurarea referendumurilor cu o finalitate deranjantă pentru CPE. Mai mult, “fronda” guvernatorului Găgăuziei a fost salutată de reprezentanţii localităţilor populate de minorităţile naţionale, cu viziuni rusofile. Cum PCRM a fost în mod constant reticent să coalizeze cu formaţiunile mai mici de stînga, PR ar putea fi un centru de atracţie pentru coalizarea acestora. Oricum, această perspectivă comportă un risc pentru PCRM numai dacă acesta ar avea şanse să obţină majoritatea absolută la alegerile din noiembrie 2014. Acest risc nu trebuie exagerat şi din considerentul că Formuzal datorează PCRM eşuarea demiterii sale de către PDM. În orice caz, referendumurile din Găgăuzia pot avea impact sesizabil asupra configuraţiei postelectorale la nivel naţional.

Concluzii

Impactul referendumurilor din Găgăuzia este mai mult de ordin politic. Ele au arătat slăbiciunea şi vulnerabilitatea puterii centrale în raport cu autonomia. În cei patru ani de guvernare, puterea centrală a manifestat adesea nihilism juridic, lucru invocat de organizatorii referendumurilor ilegale. De asemenea, jocurile la nivel regional, cu implicarea reprezentanţilor principalelor formaţiuni politice naţionale indică asupra prevalării intereselor înguste de partid asupra celor publice.
Declararea de către CPE a PCRM drept vinovat principal pentru desfăşurarea referendumurilor în Găgăuzia este parte a jocului politic şi a reglării conturilor mai vechi.
Chiar dacă se poate afirma că Găgăuzia nu dispune de un potenţial serios de separatism, nu pot fi ignorate riscurile legate de sfidarea normelor şi legislaţiei în vigoare. O eventuală destabilizare a situaţiei în regiuni, după modelul găgăuz, pliată pe provocări în regiunea transnistreană, poate submina serios simpatia cetăţenilor pentru vectorul integrării europene în ajunul alegerilor parlamentare.