“Revoluţia de catifea”

Căderea la 5 martie 2013 a guvernului Filat, ca urmare a moţiunii de cenzură i-a motivate pe liderii Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) să insiste şi asupra dizolvării Parlamentului pentru a organiza alegeri anticipate. La 21 martie, în cadrul unei emisiuni televizate liderul PCRM, Vladimir Voronin, afirma că nemulţumirile faţă de actuala guvernare ar putea conduce la izbucnirea unei revolte în masă, care ar fi bine să fie controlată, specificînd că:

Voronin şi-a exprimat convingerea că iniţiativa comuniştilor va fi susţinută şi în stradă vor ieşi suficienţi oameni pentru a convinge actuala guvernare că lucrurile merg foarte prost. Liderul PCRM şi-a exprimat convingerea că fostele componentele ale Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) nu vor avea capacitatea să depăşească criza guvernamentală, de aceea, insistă că:

În perioada 21 martie — 21 septembrie 2013, discuţiile vagi despre “revoluţia de catifea” au dominat mesajul politic al PCRM. Abia la 21 septembrie liderul PCRM, Vladimir Voronin a anunţat, în cadrul unei întrevederi cu activul formaţiunii, obiectivele pentru demontarea regimului “oligarhic şi criminal” de guvernare din Moldova. Potrivit liderului PCRM:

• Guvernul Leancă, instaurat la 30 mai 2013, reprezintă un instrument al lichidării organizate şi direcţionate a statalităţii moldoveneşti, al falimentării bazei economice a ţării, al discreditării ideii suveranităţii şi independenţei Moldovei. Concluzia de bază: trebuie anihilată orice posibilitate ca acest guvern să-şi exercite mandatul pînă la capăt. Acest guvern este guvernul trădării de stat;
• principalul scop programatic al PCRM: impunerea Parlamentului de a demite guvernul şi de a desfăşura alegeri parlamentare anticipate libere şi democratice. Anume această sarcină a fost enunţată ca o “revoluţie de catifea”. Acest scop nu se reduce la capturarea puterii, la schimbarea guvernanţilor pe căi violente, la uzurparea instituţiilor democratice, ci de utilizare a presiunii sociale organizate pentru a demite regimul şi a-l schimba în rezultatul alegerilor. Nici una din acţiunile menţionate nu atentează la ordinea constituţională;
• după instaurarea noului guvern, abia în două luni trecute, au fost furate de la poporul moldovenesc Banca de Economii şi Aeroportul Internaţional. Sistemul judiciar, procuratura, organele de forţă, în loc să combată vandalismul şi teroarea economică, participă activ la proces, luînd parte diferitelor grupări oligarhice;
• după summit-ul de la Vilnius, ţara va fi dezmembrată pe Nistru în două părţi — cea “bună, Românească, Basarabia proeuropeană” şi cea “rea, Transnistria nereformată”. Puterea va declanşa represiuni active împotriva PCRM, atît în centru, cît şi la periferii. Aceste potenţiale represiuni au primit “undă verde” din partea Europei, la fel ca şi modificarea obligatorie a Codului Electoral cu revenirea la sistemul de circumscripţii uninominale. Liderii PLDM şi PDM s-au înţeles perfect la acest subiect. Scopul guvernării este cunoscut: de a desfăşura alegerile la începutul anului 2015, cu excluderea din proces a opoziţiei organizate;
• dacă într-o lună-două nu se va pune capăt acestei guvernări, toate sarcinile şi scopurile de viitor, toate strategiile de dezvoltare şi modernizare a ţării vor deveni utopice. Teza programatică cu privire la ofensiva de toamnă, înfrîngerea puterii şi impunerea guvernului de a-şi da demisia, finalizată prin anunţarea alegerilor parlamentare anticipate, trebuie realizată urgent. Nu este vorba de o conspiraţie, de o rebeliune, de o intrigă. Este vorba de o decizie democratică şi echitabilă unică — eliminarea unei guvernări criminale, nereprezentative şi nelegitime.

În vederea atingerii scopurilor anunţate PCRM a propus “următoarea tehnologie de impunere a puterii să-şi recunoască înfrîngerea”:

• Primul pas. Iniţierea de către PCRM, începînd cu 23 septembrie, a acţiunilor de protest în toată ţara. Protestele trebuiau să demonstreze societăţii că guvernarea este nereprezentativă, că ea reprezintă interesele a doar 10–15% din moldoveni. Şi asta în cel mai bun caz. Că puterea nu dispune de suficientă legitimitate pentru a guverna, a duce tratative şi a încheia acorduri internaţionale, a da indicaţii organelor de forţă şi a lua decizii cu privire la privatizarea proprietăţii statului;
• Al doilea pas. Cererea demiterii imediate a conducerii Comisiei Electorale Centrale, a componenţei Consiliului Coordonator al Audiovizualului, întrucît componenţa personală a structurilor respective de mult nu mai corespunde coraportului de forţe în societatea moldovenească, deservind în exclusivitate minoritatea politică şi împiedicînd activ democratizarea Moldovei, eliberarea ei de sub puterea grupărilor oligarhice. Pichetarea sistematică a Procuraturii Generale, cerînd iniţierea imediată a anchetei în cazurile de hoţie a proprietăţii statului — de la Banca de Economii pînă la Aeroportul Internaţional. Propunerea de către fracţiunea parlamentară a PCRM a proiectelor de legi cu privire la declararea acestor tranzacţii invalide. Comunicarea cu toate misiunile diplomatice acreditate la Chişinău, pentru a le explica clar şi succint poziţia PCRM. Problema vectorului extern al Moldovei nu mai poate fi în competenţa actualului guvern. PCRM consideră că doar aderarea rapidă la Uniunea Vamală “Rusia-Belarus-Kazahstan” poate deveni factor de bază în depăşirea crizei pentru economia moldovenească, dar şi instrument fundamental pentru restabilirea întregului domeniu social şi umanitar al ţării;
• Al treilea pas. Mobilizarea întregii societăţi pentru demiterea guvernării prin demonstrarea superiorităţii reale de forţă. Numai un protest naţional pe scară largă, cu participarea a zeci şi chiar sute de mii de oameni, poate deveni instrumentul capabil de a impune moral guvernarea să-şi recunoască înfrîngerea.

PCRM s-a adresat în mod special către funcţionarii de stat de toate rangurile — începînd cu funcţionarii din ministere şi instituţii ale statului, ale organelor administraţiei publice locale şi pînă la colaboratorii organelor de forţă ca să recurgă la boicotarea activă a actualei guvernări, la informarea rapidă a societăţii moldoveneşti şi a opoziţiei despre iniţiativele antipopulare, ilegale şi anticonstituţionale ale regimului, aceasta reprezentînd cea mai bună garanţie a carierei lor profesionale.

După adresarea PCRM din 21 septembrie a urmat un şir de manifestaţii în preajma edificiilor principalelor instituţii publice cu participarea a sute şi mii de oameni. Apogeul manifestaţilor a avut loc la 23 noiembrie în cadrul “marşul spre Chişinău”, care a culminat cu un miting de protest în Piaţa Marii Adunări Naţionale, care a durat cîteva ore, şi în cadrul cărui au fost ţinute discursuri şi scandate lozinci şi apeluri conforme celor expuse mai sus. La miting, potrivit organizatorilor, ar fi participat 50 mii de protestatari din întreaga ţară. “Marşul spre Chişinău” a fost susţinut de către Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, care s-a adresat către enoriaşi cu următorul mesaj:

Încheierea neaşteptat de rapidă a “marşului spre Chişinău”, care ar fi trebuit să încununeze “revoluţia de catifea”, a fost explicată prin necesitatea rămînerii în cadrul legal. În consecinţă, a avut loc reorientarea eforturilor spre crearea unui fundal negativ pentru lucrările summit-ului de la Vilnius, unde reprezentanţii Republicii Moldova au parafat Acordul de Asociere cu UE. În acest sens, PCRM a organizat o manifestaţie numită anti-summit, care s-a desfăşurat în perioada 28–29 noiembrie, exact în perioada desfăşurării lucrărilor summit-ului UE de la Vilnius unde Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere cu UE.

La 25 noiembrie, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a anunţul desfăşurarea noului val de proteste cu genericul “Anti-summit. Moldova — pentru libertăţi civice şi un viitor echitabil”. Acţiunea a demarat la 28 noiembrie, în preajma sediului misiunii Uniunii Europene în Moldova, pentru a sublinia că protestul este adresat şi structurilor europene, care “susţin guvernare oligarhică şi mafiotă”, reprezentanţii căreia “au plecat la summit-ul de la Vilnius contrar voinţei poporului, iar textul documentul ce urma a fi semnat rămînînd secretizat, fiind pusă în pericol suveranitatea Moldovei şi integritatea ei teritorială”. Organizatorii anti-summit-ului au instalat corturi în preajma sediului UE, pe care le-au transformat în puncte de primire ale deputaţilor fracţiunii PCRM. Luările de cuvînt ale reprezentanţilor PCRM în faţa zecilor şi sutelor de protestatari subliniau că protestul nu a fost împotriva UE, ci a suportului pe care UE îl acordă autorităţilor moldovene fără însă accepte perspectiva aderării Republicii Moldova la UE, fie şi într-o perspectivă foarte îndepărtată.

La 29 noiembrie, anti-summit-ul după două zile de protest în regim non-stop în faţa Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău şi-a încheiat lucrările. Organizatorii au anunţat însă “că lupta protestatară a poporului moldovenesc va continua pînă la victorie, pînă la organizarea alegerilor libere”. Aici merită subliniat faptul că vorbind despre organizare alegerilor libere nu se mai insistă asupra organizării alegerilor anticipate — scopul declarat al revoluţiei de catifea. Totuşi, s-a anunţat că lupta protestară pe căi legale continuă “pînă la o victorie finală şi totală…, iar victoria este acordarea dreptului de a alege la alegeri libere şi democratice. Altfel nu poate arăta această victorie”.

Cronologia evenimentelor, expusă mai sus, indică asupra faptului că anunţarea “revoluţiei de catifea” a urmărit, de fapt scopul mobilizării electoratului PCRM şi menţinerea acestuia în starea de mobilizare permanentă, la început prin proteste împotriva guvernării, apoi împotriva summit-ului de la Vilnius, iar cînd se părea că au fost epuizate subiectele de rezonanţă, acestea s-au ivit de unde nu se aştepta nimeni. La 27 noiembrie Preşedintele României, Traian Băsescu, a anunţat lansarea unui proiect politic dedicat unirii Republicii Moldova cu România, iar la 5 decembrie Curtea Constituţională a Republicii Moldova a adoptat o hotărîre, care prevede că Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova face bloc constituţional cu legea supremă, prevalînd asupra normelor constituţionale, atunci cînd există contradicţii. În consecinţă, limba Română a devenit limbă de stat în Republica Moldova, iar însăşi existenţa Republicii Moldova a în calitate de stat independent a devenit contestabilă. Aceste circumstanţe noi au dat “apă la moara revoluţionară” a PCRM. La 11 decembrie PCRM a dat publicităţii o declaraţie în care se afirmă că:

• guvernul Moldovei, care se menţine la guvernare doar graţie eforturilor dubioase ale Uniunii Europene, au organizat o provocare fără precedent îndreptată împotriva poporului moldovenesc — lichidarea Moldovei ca ţară;
• PCRM a epuizat toate posibilităţile constituţionale pentru demiterea actualului guvern al trădării de stat şi consideră că singura soluţie constructivă ţine de amestecul responsabil al structurilor internaţionale în soluţionarea acestei probleme;
• PCRM s-a adresat către statele — garant — Ucraina şi Rusia, către Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) cu cerinţa de a opri redistribuirea geopolitică criminală în această parte a Europei, de a opri lichidarea Republicii Moldova, de a opri guvernarea criminală, efectuată în această ţară sub steagurile Uniunii Europene. Posibila consolidare a eforturilor internaţionale va permite Moldovei să evite acapararea prin absorbţie de către statul Român vecin, dar şi va păstra în Moldova pacea civică şi speranţa în soluţionarea conflictului politic intern prin metode civilizate, democratice.

Evident, PCRM a făcut abstracţie de faptul că Preşedintele Traian Băsescu a făcut o remarcă — proiectul unionist, despre care s-a anunţat la 11 noiembrie, nu este unul oficial, al statului Român, ci un proiect politic de promovarea căruia se va ocupa după terminarea mandatului prezidenţial în noiembrie 2014. Dar aceasta contează mai puţin pentru PCRM. Ceea ce contează cu adevărat este că cele patru moţiuni de cenzură ale PCRM, lansate de-a lungul anului 2013, au desemnat, de fapt, patru teme majore pentru campania electorală din 2014.

Prima moţiune din 5 martie s-a soldat cu demiterea Guvernului Filat pentru acuzaţii de corupţie. Această moţiune a dat naştere “revoluţiei de catifea”, în cadrul căreia au fost înaintate celelalte trei care ai picat.

Cea de a doua moţiune, împotriva modului de concesionare a Aeroportului Chişinău şi privatizării Băncii de Economii, a avut menirea să menţină în atenţia publică şi să acrediteze ideea furtului bunurilor publice de către CPE.

Cea de-a treia moţiune, împotriva instaurării posturilor migraţionale mobile de-a lungul hotarului administrativ cu Transnistria, dezbătută pe 22 octombrie, a avut menirea să acrediteze ideea că guvernul CPE pune hotar la Nistru, pregătind condiţiile pentru renunţarea la raioanele de Est ale Republicii Moldova de dragul obţinerii regimului liberalizat de vize din partea UE.

În sfîrşit, cea de a patra moţiune de cenzură, din 11 decembrie, a fost împotriva pretinsei lipse de mandat din partea Parlamentului pentru parafarea Acordului de Asociere cu UE, în cadrul summit-ului de la Vilnius. La încheierea şedinţei Parlamentului din 11 decembrie, PCRM a dat publicităţii declaraţia menţionată mai sus, în care a acuzat guvernarea de co-participare la lichidarea statului moldovenesc. Cele patru teme sunt, de fapt, reprezintă încununarea “revoluţiei de catifea” şi sunt mai mult decît suficiente pentru un început de campanie electorală.