Maria Ciobanu
- Profesoară de limba română
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova - Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM)
- Universitatea de Stat “Ion Creangă”
- 10 martie 1953, s. Găureni, r-nul Nisporeni
Câteva întrebări pe care am dorit să i le adresez domnului Iurie Leancă la şedinţa fracţiunii parlamentare, şedinţă, la care am sperat să participe şi să ne spună sincer, colegial, motivul adevărat al părăsirii partidului. Întrucât dumnealui n-a găsit de cuviinţă că ne datorează nişte explicaţii elementare, fiind aburit de popularitatea pe care i-o arătau sondajele şi de idolatrizarea sfetnicilor intimi, îi adresez întrebările pe această cale:
Sper mult, domnule Leancă, să-mi răspundeţi. Vă mulţumesc anticipat.
Doamna deputat PLDM, Maria Ciobanu, a formulat un şir de întrebări interesante şi foarte curioase. Domnul Leancă ar trebui să răspundă la toate aceste întrebări şi să recunoască că a comis multe greşeli. Totuşi, aspectul curios al întrebărilor doamnei deputat merită examinat cu atenţie fiindcă la multe dintre ale Iurie Leancă a răspuns deja. Însă, ţinînd cont de faptul că domnia sa este specialist filolog, este necesară elucidarea intenţiei chestionării — a fost ea una sinceră, de căutare a adevărului sau a urmărit punerea la zid a fostului coleg. Aşadar:
Încerc să-l înţeleg pe Ghimpu, invitatul emisiunii Lorenei Bogza, deşi, recunosc, este destul de dificil. Analiştii politici aşteaptă mişcări inteligente de la el în acest moment de cumpănă, dar eu înţeleg altceva, cunoscîndu-l suficient de bine în patru ani de mandat. Ghimpu nu poate nicidecum accepta că Plahotniuc l-a folosit ca bîtă împotriva duşmanului lui de moarte, l-a “premiat” generos pentru servicii, iar acum s-a lepădat de el ca de o rîie. Ghimpu îi poartă o frică atît de mare încît cu greu îi silabiseşte numele. Eu sper totuşi că în PL sunt suficiente persoane care înţeleg că şeful lor nu mai este capabil de nimic. Frica i-a pătruns pentru totdeauna în oase.
Reacţia respectivă la prestaţia liderului PL, Mihai Ghimpu, mai degrabă generează noi întrebări, decît răspunde la cele formulate direct. De exemplu, cine sunt “duşmanii de moarte”? Dacă în triunghiul Plahotnic-Filat-Ghimpu ultimul a fost folosit de primul împotriva “duşmanului lui de moarte”, iar apoi a fost lepădat, atunci în ipostaza de “duşman de moarte” pentru primul putea fi doar Vlad Filat. Mai departe, este oare posibilă împăcarea “duşmanilor de moarte”? Probabil nu, este posibilă doar subjugarea învinsului de către învingător? Învingător poate fi doar cel care a fost mai bine echipat şi după victorie îşi aruncă uneltele utilizate. Aşadar, potrivit autorului, învingător este Plahotniuc, care în 2011 a fost identificat drept “păpuşar” de către Filat. Dacă “păpuşarul” şi-a învins “duşmanul de moarte”, atunci oare în ce l-a transformat? Cum de se întîmplă că anume aceşti doi gentlemeni — Plahotniuc şi Filat, în noile lor posturi de învingător şi învins, au constituit APME-ul minoritar, rezervîndu-şi sieşi dreptul de a fi “creierul” coaliţiei prin intermediul Reuniunii Liderilor Alianţei? Cu ce l-a premiat, totuşi, Plahotniuc pe Ghimpu şi în ce constă generozitatea primului şi ingratitudinea celui de al doilea?
În aceste zile, cînd se decide la propriu soarta Republicii Moldova, în loc de o solidaritate la toate nivelurile, de îndemnuri la raţiune a liderilor partidelor de orientare europeană, au ieşit la rampă “profeţii” de conjuctură. Urmăriţi-i cum îşi încep editorialele, declaraţiile, emisiunile, comentariile: “Noi, acei treji”, “Eu am avertizat”, “Eu am spus”, “Eu ştiam”, “Eu le-am trimis scrisoare deschisă”, “Eu am scris” etc. Emisiuni întregi sunt dedicate unui lider de partid, umflîndu-i orgoliul care şi aşa nu-şi încape în piele şi cerîndu-i ultimativ să nu cedeze… Ce să nu cedeze, domnilor? A avut şi ministere, şi agenţii, şi departamente… Analizaţi la rece, în care din ele s-au produs schimbări în bine? Cu astfel de abordări nu veţi convinge pe nimeni că îi vreţi binele acestui popor…
Republica Moldova nu are nevoie nici de alegeri anticipate, nici de guvern minoritar, la ceea ce chemaţi voi, “profeţii” de conjuctură. Ea are mare nevoie de continuarea parcursului european.
A distruge este mult mai lesne decît a construi. Încercaţi să nu demolaţi o construcţie şi aşa fragilă, ci să ne conjugăm eforturile, pentru a o întări împreună. Republica Moldova este a noastră, a tuturor!
Am sentimentul că moldovenii trăiesc în două lumi paralele. Acei cere locuiesc în oraşe, indiferent de situaţia financiară, investesc în calitatea educaţiei copiilor, în sănătatea lor, uneori făcînd exces de zel prin donaţiile lunare în fel de fel de fonduri inventate de manageri. În localităţile rurale însă se mai crede că statul trebuie să-şi asume toată grija faţă de odraslele lor: grădiniţa şi şcoala se fac responsabile de ceea ce este copilul lor.
Este destul de dificil să încerci să judeci despre acei care pleacă… În fond, e alegerea lor. Dar nu şi atunci cînd echipa investeşte în ei încredere, îi promovează în funcţii importante, aşteaptă rezultate de la ei, comportament de oameni de stat, pe cînd unii dintre ei se vînd ca prostituatele, fără pic de jenă… Mi-a stîrnit milă fostul coleg care era şantajat pentru nişte practici netradiţionale… Cum să-l înţeleg, însă, pe un Măscărici, de pe faţa căruia nu mai dispărea zîmbetul de fericire, crezîndu-se “marele şmecher”, care, după ce erau votate unele legi, avea “mare grijă” să mai adauge un amendament sau două? I-a mers o dată şi a prins la curaj. Banul a început să-l orbească, să-i provoace halucinaţii.
“Probele” lui Veaceslav Ioniţă sunt desene animate de autori — raideri de profesie. La drept vorbind, îmi este sincer milă de el… Nu ştiu cînd a călcat pentru prima dată strîmb, dar ştiu cine i-a biruit sau folosit frica de care zace. Atunci cînd Raiderul nr.1 a ţinut un “discurs” patetic în Comisia parlamentară pe care, deocamdată, o mai conduce Ioniţă, am început să-mi pun întrebări… Este chiar bine, în viziunea mea, că s-a autodevelopat. Îi îndemn s-o facă şi alţi deputaţi, din toate fracţiunile, pentru o curăţare a partidelor politice în ajun de alegeri parlamentare.